Povestea de pe canapea

Unele încep în copilărie, într-o casă în care am învățat prea devreme să fim puternici. Altele într-o relație care ne-a făcut să ne îndoim de noi, într-o pierdere pe care nu am știut cum să o plângem, într-o teamă fără nume sau într-o oboseală care, după prea mult timp, a început să semene cu noi.

Pe canapea, toate aceste povești își pot găsi, în sfârșit, un loc.

Fiecare dintre noi are nevoie să fie văzut. Înțeles. Ascultat fără grabă. Pentru că, uneori, ceea ce a făcut pentru a supraviețui nu îl mai ajută să trăiască. Pentru că anumite răni continuă să vorbească prin anxietate, prin relații, prin perfecționism, prin retragere, prin furie sau prin sentimentul acela greu de explicat că, deși totul pare în regulă, ceva înăuntru nu mai este.

În spațiul terapeutic, încercăm să privim împreună către locurile în care ai rămas singur cu întrebările tale. Să înțelegem mecanismele care te-au protejat cândva, dar care poate astăzi te țin pe loc. Să punem în cuvinte ceea ce mult timp a existat doar ca senzație, teamă sau neliniște.

Lucrez integrând psihoterapia cognitiv-comportamentală, alături de perspectiva psihologiei clinice, pentru a înțelege atât ceea ce gândești și simți astăzi, cât și urmele pe care experiențele trecute le-au lăsat în tine.

Pentru că uneori mintea știe că „a trecut”, dar corpul încă trăiește ca și cum s-ar întâmpla.

Iar vindecarea poate începe atunci când aceste două lumi, cea pe care o înțelegem și cea pe care încă o simțim, încep să se întâlnească.