„Știu ce am de făcut. Știu că este important. Și totuși… nu mă apuc.”
Sună familiar?
Amânăm un telefon, un proiect, o programare, o conversație dificilă sau chiar lucruri simple precum ordinea din casă. Iar după aceea apare critica:
„Sunt leneș.”
„Nu am disciplină.”
„De ce alții pot, iar eu nu?”
Dar uneori problema nu este lipsa de voință.
Uneori, în spatele amânării se află oboseala psihică, teama de eșec, perfecționismul, anxietatea sau senzația că avem prea multe de dus.
Când „mai târziu” înseamnă, de fapt, „nu mai pot acum”
Atunci când suntem suprasolicitați, chiar și o sarcină aparent simplă poate fi percepută ca fiind mult mai dificilă.
Nu pentru că nu suntem capabili.
Ci pentru că resursele noastre emoționale și mentale sunt deja epuizate.
De aceea, uneori spunem:
„Mâine mă ocup.”
Și mâine apare din nou.
Apoi încă o zi.
Apoi apare vinovăția.
Iar vinovăția consumă și mai multă energie.
Se formează astfel un cerc:
Presiune → amânare → vinovăție → și mai multă presiune.
Dar poate că nu faci prea multe. Poate faci prea puține lucruri care te hrănesc.
Este o diferență importantă.
Putem avea zile pline până la refuz și să ne simțim goi de energie sau putem avea zile liniștite și totuși nu mai găsim energia de a face și ce “trebuie”. În ultimul caz, nu ai făcut nimic pentru tine, nimic pentru a te hrăni emoțional în ultima vreme și psihicul tău refuză să mai facă doar lucruri utile.
A face mult nu înseamnă neapărat a te simți bine.
Poate că nu ai nevoie să mai adaugi încă o activitate pe lista ta.
Poate ai nevoie să te întrebi:
„Ce fac eu, în mod regulat, doar pentru că îmi face bine?”
Poate fi o plimbare fără grabă.
O conversație cu cineva drag.
Câteva minute în care nu trebuie să produci nimic.
Cititul.
Muzica.
Natura.
Joaca.
Odihna.
Creativitatea.
Râsul.
Un hobby pe care l-ai abandonat.
Timpul petrecut cu oamenii lângă care nu trebuie să demonstrezi nimic.
Nu toate lucrurile care ne hrănesc sunt „productive”. Și tocmai de aceea tindem să le amânăm.
Perfecționismul poate semăna cu lipsa de motivație
Unul dintre cele mai interesante paradoxuri este că persoanele foarte perfecționiste pot amâna enorm.
De ce?
Pentru că mintea spune:
„Trebuie să iasă foarte bine.”
Iar când miza devine foarte mare, începutul devine foarte greu.
Dacă simți că trebuie să faci totul perfect, este mai ușor să nu începi deloc decât să riști să nu te ridici la propriile așteptări.
Uneori nu ai nevoie de mai multă disciplină.
Ai nevoie de o sarcină mai mică.
În loc de:
„Trebuie să fac curățenie în toată casa”
poți începe cu:
„Azi fac curat în sufragerie.”
Creierul se opune mai puțin unui început mic.
Iar după ce începi, lucrurile devin adesea mai ușoare decât păreau înainte.
Dar la fel de important este să nu transformăm fiecare zi într-o listă nesfârșită de sarcini.
Poate că întrebarea nu este doar:
„Ce mai trebuie să fac?”
Ci și:
„Ce am nevoie să fac pentru mine?”
Întrebarea importantă nu este „De ce sunt leneș?”
Încearcă să te întrebi:
„Ce face atât de greu pentru mine acest lucru?”
Poate este frica de a greși.
Poate este oboseala.
Poate este perfecționismul.
Poate ai prea multe responsabilități.
Poate ai trecut prea mult timp prin zile în care ai făcut numai lucruri necesare și prea puține lucruri care îți dau energie.
Poate sarcina respectivă nu are, pentru tine, sensul pe care crezi că ar trebui să îl aibă.
Sau poate ai nevoie pur și simplu de ajutor.
Un exercițiu simplu
Data viitoare când te surprinzi spunând:
„O să fac mai târziu.”
Oprește-te și întreabă-te:
1. Ce simt acum?
2. Ce mă sperie sau mă blochează?
3. De ce am nevoie în momentul acesta?
4. Care este cea mai mică acțiune pe care o pot face în următoarele 5 minute?
Și adaugă încă o întrebare:
„Când a fost ultima dată când am făcut ceva care m-a hrănit cu adevărat?”
Răspunsul la această întrebare îți spune mai multe despre starea ta decât lista tuturor lucrurilor pe care nu le-ai făcut.
Viața nu poate fi construită doar din lucruri pe care trebuie să le facem.
Are nevoie și de lucruri care ne hrănesc.
Și încă ceva important
Nu orice perioadă de lipsă de energie înseamnă că ai o problemă psihologică.
Dar dacă lipsa de motivație, amânarea, oboseala, anxietatea sau sentimentul de copleșire persistă și încep să îți afecteze viața de zi cu zi, poate fi util să vorbești cu un psiholog.